Cramele lui Decebal , Brasov - Romania este primul restaurant - crama ca reprezentare si importanta din Brasov si intaiul dedicat ocupatiilor si obiceiurilor poporului roman. Ratiunea organizarii acestui restaurant la Brasov deriva din importanta viticulturii si pomiculturii pe teritoriul Romaniei - Brasovul fiind in centrul Romaniei in Transilvania nu intamplator denumita de romani si nu numai - Terra Dacica. Arheologii, care au inceput in ultimul timp sa se preocupe de inceputurile cultivarii vitei de vie si pomilor fructiferi, considera ca, pe baza rezultatelor reiesite din sapaturi, locuitorii comunitatilor neolitice au cultivat pomii fructiferi si vita de vie pe langa casele lor. In asezarea Dacica de la Harman, Tipia Ormenisului, Pietrele lui Solomon s-au gasit dovezi despre folosirea fructelor de nuc, alun, corn, maces si prun sau corcodus. Alunele carbonizare, descoperite in statiune neolitica de la Pietrele, judetul Giurgiu, dovedesc folosirea fructelor pe o arie mai larga. Locuitorii comunitatilor neolitice de tip Cucuteni au fost printre primii cultivatori ai vitei de vie.
Sapaturile arheologice au scos la iveala urme de boabelor de struguri din specia Vitis - vinifera pe o serie de vase. Cercetarile arheologice de la Harman, judetul Brasov, dovedesc intrebuintarea coardelor de vita de vie la fixarea snopilor de stuf ce acopereau locuintele. Epoca geto - dacica cunoaste o largire a suprafetelor cultivate cu vita de vie. Imbogatirea aristocratiei geto - dacice, contactul ei cu coloniile grecesti de la Marea Neagra, i-au permis sa foloseasca vinurile mai dulci grecesti, iar apoi pe cele romane. Numeroase amfore grecesti cu vin, provenite din Rhodos, Sinope si Cnidos, ajungeau pana la Dunare, si masi apoi, folosind principalele cursuri de apa (Prutul, Siretul, Ialomita, Dambovita, Argesul, Oltul si Jiul) ajungeau pana in interiorul tarii. Este de notorietate faptul ca, marii initiati daci foloseau pe marele KOGAIONOT (TAMPA) ablatiuni cu vin pentru imblinzirea zeilor.
Amfore au fost gasite in statiuniile geto - dacice de la Poiana, Popesti, Runcul, Baia de Fier, Bunesti - Averesit, Lunca Ciurei. Pentru consumarea lichidelor, inclusiv a vinului, pe langa cornurile de vita, pe langa canile geto - dacice, ca cele de la Bunesti - Averesti (sec. IV - II i.e.n), aristocratia folosea paharele de lux grecesti, ca cele gasite la Enisala, Murighiol, Poiana si Bunesti - Averesti. Dupa modelul amforelor grecesti, olarii autohtoni au confectionat amfore de tip local, ca cele descoperite la: Zimnicea, Stoienesti - Argesi si Popesti - Ilfov. Primele unelte folosite la taiatul si ingrijitul vitei de vie si pomilor fructiferi au fost din piatra. In acest sens citam toporul - sapaliga, folosit de locuitorii gumelniteni de la Teiu, si cutitele curbe de piatra, utilizate in partea centrala a Moldovei. Mai tarziu apar cosoarele de fier, ca cele descoperite la: Jaristea - Vrancea, Dumitrestii Vechi - Vaslui, Cosna, Floreni - Suceava, Targu Trotus, Cabesti si Burdusaci - Bacau. Muzeul Olteniei si Muzeul Judetean Vilcea dispun de cosoare geto- dacice gasite in sapaturile arheologice de pe teritoriul Olteniei. Atelierul de fierarie de la Gradistea - Muncelului lucra si cosoare pentru vie. Unelte folosite la pomicultura au mai fost descoperite la: Ferigile - Valcea, Ieselnita - Mehedinti, Gradistea - Braila, Vladiceasca - Fagaras, Popesti Novaci - Giurgiu, Contesti - Arges, Piatra Craivii - Alba, Tasnad Bihor si Contesti - Hunedoara.
Folosirea vinului la geto - daci este amintita si in lucrarile scriitorilor antici. Diodor din Sicilia, referindu-se la ospatul dat de Dromihete in cinstea prizonierului sau, Lisimah, arata ca macedonilor li s-a turnat vin in cupe de argint si aur, iar el si tovarasii sai il consumau in pahare de corn si lemn. Strabon arata ca pe vremea lui Burebista cultivarea vitei de vie si consumul vnului era asa de raspandite la geto - daci, incat marele rege, sfatuit de Deceneu, le-a poruncit "sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin". Toti istoricii care s-au referit la aceasta informatie au gasit-o insa exagerata, considerand ca vita de vie a fost si mai departe cultivata.
Cultivarea vitei de vie si a pomilor fructiferi a cunoscut o dezvoltare deosebita in epoca romana. Numele pomilor fructiferi si ale principalelor soiuri (mar, par, cais, piersic, nuc, gutui, prun, alun, etc.) sunt de origine latina. In legatura cu viticultura, semnalam ca, pe langa numele de: strugure, butuc si curpen, provenind din limba daca se adauga termenii latini: vita, vie, laurusca, must, vin, vinat, calcator, betiv, a inbata, poama etc. Rolul romanilor in dezvoltarea viticulturi si pomiculturii credem a fi constat in: marirea suprafetelor cultivate, introducerea de noi soiuri de vita de vie si pomi fructiferi, introducerea unor unelte si instalatii mai perfectionate (vasele de lemn tronconice pentru calcatul strugurilor si marile teascuri cu barna orizontala si surub). Locul important al viticulturii in Dacia romana rezulta si din unele emisiuni monetare. Pe medalia emisa de Traian, in 112 e. n., principalele bogatii ale Daciei sunt reprezentate de un strugure si un spic de grau. Aceleasi reprezentari (spicele de grau si ciorchinii de struguri) apar si pe emisiunea imparatului Decius (249 - 251). Din epoca romana s-au pastrat numeroase altare votive inchinate divinitatilor protectoare ale viticulturii (numai in Oltenia sunt 60 de asemenea reprezentari) si nenumarate amfore de provenienta greco - romana si locale.
Un necunoscut din Sucidava (Celei) lasa 2 iugare de vie pentru ingrijirea mormantului sau, iar sarcofagul lui Aelius Iulianus este asezat intre "tufisuri de vita". Pe un fragment de basiorelief de la Bucavicior - Dolj este reprezentat Silvanos tinand in mana un cosor, iar pe stelele funerare de la Sucidava si Romula apar vita de vie si struguri. Din tablitele cerate gasite in Muntii Apuseni rezulta ca la ceremonii se foloseau doua feluri de vin: - merum - mai scump (probabil din import) si vinum - mai ieftin, produs autohton. Cu toate ca pentru perioada migratiilor popoarelor avem stiri mai putine, unii istorici romani considera ca-n aceasta epoca viticultura si pomicultura constituiau ocupatii principale ale stramosilor nostri. In evul mediu, numeroase documente atesta dezvoltarea viticulturii si pomiculturii. Calitatile si renumele vinurilor romanesti sunt remarcate atat de numerosi calatori straini, cat si de unii invatati romani, ca Dimitrie Cantemir. Nevoile interne si solicitarile externe au determinat cresterea continua a suprafetelor cultivate. Proprietarii de vii si pomi erau atat domnii, boierii si manastirile, cat si taranii liberi sau iobagi. Numai intre 1038 si 1261, in zona Aradului, intalnim 18 localitati viticole. La 1038 sunt amintite vii si vieri langa Ineu, iar in 1131 sunt atestate 10 vii si 22 viticultori la Galasa, 11 vii si 21 viticultori la Pancota, 3 vii si 21 viticultori la Ineu si 14 vii cu 212 viticultori la Maderat. Primele vii din Moldova sunt atestate la anul 1372, iar in Tara Romaneasca la 1388, pentru Pitesti si Ramnicu Valcea.
O noua dovada despre dezvoltarea viticulturii in evul mediu o constituie existenta vinariciului, o dare ce se cuvenea domnului tarii, din care o anumita parte era cedata manastirilor, bisericilor si mitropolei. Aproape toti domnii romani daruiau sau intareau vechile danii. Domnii in afara vinariciului, mai daruiau unor manastiri anumite cantitati de vin. Dam in acest sens, doar cateva exemple: la 8 ianuarie 1408 Mircea cel Batran daruia 10 butoaie de vin manastirii Cozia, iar in 1409 cate 2 butii de vin anual manastirii Strugalia. In 1464 Radu cel Frumos daruia cate 2 butoaie de vin manastirilor Tismana si Vodita, iar in 1497 tot el daruia 300 vedrea de vin din judetele Gorj si Mehedinti manastirii Tismana si 200 vedre vin din vinariciul domnesc de la Ramnic manastirii Govora.
In epoca moderna, si mai ales, dupa Unirea Principatelor, viticultura s-a extins continuu, de la 190 582 pogoane cu vii in 1865 si 199 754 in 1868, la 300 000 pogoane in 1884. A crescut progresiv, exceptand variatiile provocate de accidentele climatice, si productia de vin: 4 343 275 vedre in 1865, 13 824 714 vedre in 1866 si 11 714 073 vedre in 1868. Muntenia si Oltenia produceau in a doua jumatate a veacului trecut mai mult decat Moldova. Dam un singur exemplu: in 1866 Moldova producea 3 543 714 vedre vin, iar Muntenia si Oltenia 10 280 790 vedre. Pe judete, ca sa ne referim tot la anul 1866, cele mai mari producatoare erau: Dolj si(3891 753 vedre), Ilfov (1 620473 vedre), Romanati (825 285 vedre), Mehedinti (764 805 vedre), Gorj (596 583 vedre), din Muntenia si Oltenia, si: Falciu (689831 vedre), Tecuci (462 860 vedre), Tutova (405 300 vedre) si Iasi (383 904 vedre), din Moldova.
Ravagiile filoxerei, care s-au manifestat in Romania mai ales intre anii 1898-1906, au adus la micsorarea suprafetelor viilor vechi pana la 48810 ha. Filoxera a lovit in primul rand pe taranii mici producatori, care n-au mai putut sa-si refaca viile. O oarecare stabilizare a suprafetelor cultivate va avea loc abia in anii 1928-1930. Se ajunsese la aproximativ 270 000 ha cultivate cu vita de vie. Dupa filoxera se observa o scadere a viilor in Transilvania, Banat, Crisana si Maramures si o crestere a lor in Moldova. In vechiul regat principalele judete producatoare sunt : Putna, Valcea, Ramnicu Sarat, Prahova, Teleorman, Dolj, Tecuci, Tulcea, Romanati, Mehedinti si Iasi.
Dupa filoxera nu s-au mai refacut viile din judetele de campie, cele mai lovite fiind Doljul si Ilfovul. Ca si in restul tarii, in Brasov cultivarea vitei de vie si a pomilor fructiferi a fost surprinsa inca din neolitic. Cele mai vechi dovezi ale celor doua ocupatii au fost gasite la locuitorii gumelniteni de la Teiu, la getii de la cetateni si in necropola hallstattiana de la Curtea de Arges. Odata cu primele documente scrise ale evului mediu, referitoare la Brasov, sunt amintite si viile. Actul di 20 mai 1388 vorbeste de vii la Calinesti si Stefanesti, in podgoria musceleana a Argesului. Importanta viticola a satelor din Muscel reiese si din faptul ca, incepand din secolul al XV-lea, chiar si domnia, alaturi de manastiri, boierii si taranii, avea vii in aceasta parte a tarii. Radu cel Frumos detinea vii la Topoloveni, atestate documentar la 28 octombrie 1464. Patrascu cel Bun intarea, la 23 mai 1557, manastirii Glavacioc vinariciul domnesc si boieresc de la Topoloveni. La 4 aprilie 1523, Radu de la Afumati intarea manastirii Arges: sate, balti, mori, tigani si vii din mai multe sate, inclusiv din Stefanesti. La randul sau, Gavril Movila daruia manastirii Nucet, la 20 august 1618, vinariciul din dealul Topolovenilor, si, la 20 ianuarie 1620, intarea manastirii Arges ocina si viile ce le cumparase Radu Serban de la satetnii din Golesti cu 12 700 aspri. In veacurile urmatoare si alti domni, mai cu seama Matei Basarab si Constantin Brancoveanu, se interesau de dezvoltarea viticulturii in satele de langa Pitesti.
C. Brancoveanu dispunea de vii, pivnite si foisoare la Valea Mare - Stefanesti. El venea la cules in fiecare toamna, fiind gazduit uneori, la Golesti, de spatarul Radu Golescu, care se preocupa si de acoperirea cu sindrila a pivnitelor si foisoarelor domnesti de la Valea Mare. Calitatea vinurilor din Arges a fost laudata si de calatorii straini. La mijlocul veacului al XVII - lea, Paul de Alep sustine ca au fost primiti la Golesti "cu mare cinste si ospatati cu o masa domneasca", apreciind, dupa vizita la Pitesti, ca : "aici se face un vin dulce si este cel mai bun din toate vinurile facute in Tara Romaneasca". .
